Harbin Opera House din China

Harbin Opera House din nord-estul Chinei este una dintre clădirile emblemă ale anului 2016, atât din punct de vedere estetic, arhitectural, cât și al calității construcției. Aflată într-un mediu cu un climat extrem, cu variații de temperatură foarte mari, aceasta a presupus utilizarea unor materiale și tehnologii speciale, potrivit Sika, unul dintre principalii producători globali de materiale de construcţii și compania care a furnizat soluțiile necesare pentru acest proiect.

yes
Harbin Opera House

Clădirea care a devenit în scurt timp de la inaugurare un adevărat reper cultural și arhitectural, a fost construită astfel încât să reziste la climatul dur al orașului Harbin, capitala provinciei Heilongjiang din China, care are aproximativ 5 milioane de locuitori și care organizează în fiecare an, în luna ianuarie, celebrul Festival al Gheţii şi
Zăpezii. Temperaturile din acest oraș, cunoscut și sub numele de ”Orașul de Gheață” sau ”Moscova Orientului”, sunt extreme, situându-se între -40°C iarna și 40°C în timpul verii.  

Opera, care găzduiește două săli de spectacole, cu o capacitate de 1.600, respectiv
400 de spectatori, a fost inaugurată în 2015, după 5 ani de la demararea construcţiei. La începutul acestui an, publicația de specialitate ArchDaily a clasat-o în topul celor mai frumoase clădiri din lume. Realizat anual, acest clasament ia în calcul în primul rând caracterul inovativ al proiectelor înscrise.

yes
Arhitectura extraordinară, în acord cu peisajul

Forma fluidă a Harbin Opera House, realizată cu ajutorul panourilor din aluminiu compozit, amintește de un munte ale cărui creste sunt îmbrăcate în zăpadă și gheață strălucitoare, arhitecții fiind inspirați de spectaculosul peisaj înghețat al orașului din timpul iernii, în care se regăsește și  râul Songhua, pe malul căruia a fost ridicată clădirea.

Soluțiile Sika pentru contracararea efectelor climatului extrem

Climatul extrem presupune mari provocări în ceea ce privește materialele de construcție, precum adezivii pentru fixarea structurii de aluminiu și a fațadelor de sticlă, care trebuie să facă față schimbărilor drastice de temperatură între iarnă și vară.

Astfel, iarna, când dispozitivul de topire a zăpezii instalat în partea inferioară a fațadei începe să funcționeze, temperatura acesteia va urca de la -40°C la 50°C în foarte scurt timp. În asemenea condiții, fațada va avea o dilatație de până la 10 mm. Soluția propusă de Sika a constat într-un adeziv special din gama Sikasil, care are capacitatea de absorbție atât de necesară în acest caz.

O altă provocare a fost adusă de peretele din cortină de sticlă cristalină, compus din piramide transparente, care este foarte rezistent la apă și la presiunea exercitată de vânturile puternice din zonă. Totuși, sticla respectivă trebuie să facă față presiunilor și eventualelor deformări după ce a fost instalată. Și în acest caz, produsele Sikasil au fost cea mai potrivită soluție, acestea asigurând o adeziune structurală flexibilă a fațadei și garantând astfel siguranța peretelui-cortină. De asemenea, adezivii Sika previn apariția condensului în interiorul geamului izolant, în perioadele cu temperaturi joase.

”Suntem mândri că am contribuit la construcția Harbin Opera House, un palat de muzică și artă pentru orașul care a fost supranumit ‚Orașul Muzicii’ de către UNESCO, în recunoașterea moștenirii muzicale a acestuia”, au declarat reprezentanții Sika.

Rabat Grand Theater, un alt proiect ambițios, realizat cu ajutorul Sika

Un alt exemplu de proiect arhitectural extraordinar, care a luat naștere cu ajutorul tehnologiilor Sika, este Rabat Grand Theatre din Maroc, o clădire monumentală, cu un design avangardist, care poate găzdui peste 1.800 de persoane.

yes
Rabat Grand Theater

Învelișul clădirii a fost realizat printr-o combinație de structuri de oțel și beton, iar geometria pereților, curbați în ambele planuri, vertical și orizontal, a presupus soluții tehnice speciale, impuse de mărimea și greutatea șarpantei din oțel. În plus, deoarece se află în imediata vecinătate a unui râu, anumite părți ale clădirii sunt în permanență sub nivelul apei, ceea ce a însemnat cerințe foarte exigente în privința sistemelor de impermeabilizare. La toate aceste provocări au răspuns soluțiile SikaProof, Sika ViscoCrete și SikaSwell.